BANCA SOCIALĂ a fost sponsor general al primului în ţară festival etnofolcloric „La mijloc de codru des”

În chiar Centrul Codrilor din RM, în satul Leordoaia, raionul Călăraşi, a avut loc primul în ţară festival internaţional etnofolcloric „La mijloc de codru des”, al cărui sponsor general a fost Banca Socială, transmite agenţia News-Moldova.

La acest festival, organizat de cunoscutul naist Constantin Moscovici, a avut loc concursul tinerilor interpreţi şi al colectivelor de dans. La el au participat talente din ţară, dar şi oaspeţi din Rusia, Ucraina, Belarus, România, Italia, Israel şi Georgia.

„Sunt foarte bucuroasă că la acest festival sunt participanţi din 8 ţări. Este foarte important pentru ţara noastră, pentru că ne face să avansăm şi se stabilesc relaţii internaţionale”, a spus Ecaterina Cojocaru, care a reprezentat RM.

„Mi-e plăcut să mă aflu aici, în Moldova. Sunt surprinsă de organizarea festivalului şi îi doresc viaţă lungă pe ospitalierul pământ moldovenesc”, a spus Anna Singaevskaia, reprezentanta Poloniei.

  

 „Într-un termen atât de scurt să organizezi un asemenea festival! Sper ca acest concurs să devină tradiţional, căci prin cultură se depăşesc toate limitele, aflându-se mai mult despre cultura altor ţări”, a remarcat Alecsandr Sinteakovskii, membru al juriului, care a reprezentat Israelul.

„Acesta e primul festival şi îi dorim continuare. Mă rog ca organizatorii să aibă suficiente forţe şi pentru viitor”, a remarcat Boris Kolesnikov, membru al juriului, care a reprezentat Rusia.

  

 

Potrivit participanţilor, festivalul „La mijloc de codru des” este un eveniment important pentru ţară, care a reunit pe cei care apreciază cântecul popular, tradiţiile, meşteşugurile şi arta culinară. Într-un cuvânt, s-a manifestat un mare interes şi înţelegere a culturii, a caracterului naţional al poporului moldovenesc, dar şi al reprezentanţilor altor culturi, ale vecinilor.

 „Moldova întotdeauna s-a manifestat prin frumuseţe, mărfurile produse, prin cultura vinului, prin viile sale. Dar Moldova este cunoscută şi datorită cântecelor sale, tradiţiilor. Le doresc succes celor care au avut această idee”, a remarcat Petru Lucinschi, al doilea preşedinte al RM.

Sub muzica folclorică a diferitelor ţări ale lumii, oaspeţii au mers la diferite expoziţii şi au gustat din bucatele moldoveneşti. Organizatorii susţin că ideea principală a festivalului este o cunoaştere mai bună a RM ca o ţară cu tradiţii bogate şi cu un popor talentat. Aici locuiesc oameni paşnici care doresc să trăiască în înţelegere cu vecinii şi cu oamenii din toate ţările.

Constantin Moscovici demult a devenit ambasador al culturii moldoveneşti în diferite ţări. El este întâlnit cu aplauze în sălile de concert de pe diferite continente, dar pe lângă acestea, el este şi un bun organizator. El organizează diverse festivaluri, sărbători, concursuri, unde invită tineretul talentat.

 

Este foarte important ca într-o manifestare culturală să ai un bun partener. La Banca Socială eu am găsit nu numai oameni, care susţin cultura, dar şi oameni care sunt gata să te ajute în fiecare moment, de aceea îi mulţumesc mult Băncii Sociale. Sper să mai colaborăm, pentru că am multe proiecte. Banca Socială este cea mai sigură, cea mai tare bancă”, a subliniat Moscovici.

Potrivit spuselor conducerii Băncii Sociale, banca este bucuroasă să susţină asemenea manifestări, care reflectă talentele, tradiţiile, cultura poporului moldovenesc. Potrivit reprezentanţilor băncii, acest festival are nu numai importanţă locală, dar este un eveniment internaţional.

 

Toţi participanţii la festivalul „La mijloc de codru des” au primit diplome şi cadouri, iar premiul mare a revenit cântăreţului din Israel Micheli Gorinoşvili.

Administraţia Băncii Sociale este convinsă că festivalul „La mijloc de codru des” va deveni o tradiţie şi o carte de vizită a Republicii Moldova.