La 30 martie 2011 în incinta Secretariatului GUAM din Kiev s-a produs totalizarea şi premierea festivă a învingătorilor I concurs internaţional „Cele mai bune bănci GUAM - 2010” organizat de către Organizaţia pentru democraţie şi dezvoltare economică în comun cu editura internaţională „KBS-Izdat” (Ucraina).
Scopul concursului a fost determinarea celor mai bune instituţii bancare ce operează pe teritoriul statelor-participante GUAM conform unor direcţii de activitate. Concursul s-a desfăşurat între 173 instituţii bancare ale statelor-participante GUAM, laureaţi ai concursului fiind 11 bănci şi 4 bancheri în diverse nominaţii.
La ceremonia de premiere a laureaţilor au fost prezenţi reprezentanţii Băncilor centrale, asociaţiilor bancare, băncilor statelor-participante GUAM, ministerelor şi departamentelor, misiunilor diplomatice acreditate în Ucraina, întreprinzători, reprezentaţi ai mijloacelor de informare în masă.
Învingător în nominaţia „Bancherul anului (cel mai bun top-manager)” a fost recunoscut dl Vladimir Suetnov, Preşedintele BC „BANCA SOCIALĂ” S.A.